Cuviosul Nectarie Schimonahul

Schimonahul Nectarie Cretu a fost unul din cei mai imbunatatiti calugari romani care s-au nevoit de-a lungul secolelor in Muntele Athos. S-a nascut in orasul Husi, dintr-o familie de tarani credinciosi cu mai multi copii. Din botez se numea Nicolae. Fratele sau mai mare, Alexandru, era deja calugar la Manastirea Ciolanu-Buzau, cu numele de Atanasie.

Intre anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tanarul Nicolae Cretu la Episcopia Husilor, impreuna cu alti tineri, unde a invatat tipicul si muzica bisericeasca.

Apoi ajunge cantaret la o biserica din Galati. Dupa putin timp este luat de fratele sau la Manastirea Ciolanu si imbracat rasofor. De aici, amandoi fratii fac o calatorie la Muntele Athos si Ierusalim si se reintorc in Moldova, la Manastirea Neamt. Aici, staretul Neonil l-a tuns in schima monahala cu numele de Nectarie.

Prin anul 1845, schimonahii Nectarie si Atanasie se duc definitiv la Sfantul Munte, unde isi cumpara o chilie mica langa mare, in partea de rasarit a Athosului, la locul numit Vigla. In aceasta coliba pustniceasca s-a nevoit Cuviosul Nectarie impreuna cu fratele sau 16 ani, ajungand cel mai mare cantaret si protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumatate a secolului XIX.

In anul 1862, dupa sfintirea bisericii din Schitul Prodromul, parintii Nectarie si Atanasie parasesc viata de pustie si vin in schit, impreuna cu alti calugari romani, unde raman pana la moarte.

In anul 1903, Cuviosul Nectarie s-a mutat din viata aceasta si a fost ingropat la Prodromul, alaturi de fratele sau Atanasie.

Tanarul Nicolae, fiind impodobit de Dumnezeu cu darul frumoasei cantari, a fost luat de mic la Episcopia din Husi ca sa invete muzica psaltica. Astfel, in putina vreme a deprins asa de bine mestesugul cantarii bisericesti, ca pe toti protopsaltii episcopiei i-a intrecut.

Pe cand era cantaret la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Galati, a auzit despre aceasta fratele sau, Atanasie, din Manastirea Ciolanu. Deci, ca nu cumva tanarul nevoitor sa apuce vreun drum rau, indata Atanasie a incalecat pe cal, a venit la Galati si a zis fratelui sau:

– Nu esti dumneata Nicolae Cretu din Husi?

– Ba da, ii raspunse tanarul.

– Apoi eu sunt fratele tau, Atanasie.

– Am auzit si eu ca am un frate calugar, dar nu-l cunosteam.

– Eu sunt, i-a raspuns parintele Atanasie. Vino cu mine la manastire! Si indata au plecat amandoi la Manastirea Ciolanu.

Vazand staretul manastirii smerenia tanarului Nicolae si frumusetea cantarii sale, l-a imbracat in rasa si l-a pus sa cante la biserica. Apoi, sosind hramul Manastirii Caldarusani, a fost invitat si rasoforul Nicolae cu fratele sau Atanasie de la Ciolanu. Deci, uimind pe toti cu glasul sau si cu mestesugul cantarii, ieromonahul Macarie, dascalul de psaltichie de la Mitropolia din Bucuresti, a voit sa-l ia cu sine si sa-l faca dascal si protopsalt. Dar parintele Atanasie si fratele sau Nicolae, neiubind cinstea si slava acestei lumi, au lasat toate si s-au dus la Sfantul Munte.

Rasoforul Nicolae, fiind insa prea tanar, n-a fost primit in Muntele Athos. Deci, a plecat cu fratele sau sa se inchine la Mormantul Domnului, apoi s-au intors in Moldova, la Manastirea Neamt. Aici, auzind staretul frumusetea cantarilor lui si vazandu-i ravna pentru sfintele slujbe, indata l-a facut calugar. Apoi, mai zabovind putin, parintii Atanasie si Nectarie au fost sloboziti sa se intoarca iarasi in Muntele Athos.

La chilia Vigla de sub varful Athosului, a petrecut parintele Nectarie cu fratele sau 16 ani de zile in aspra nevointa, asemenea marilor sihastri atoniti. Toata saptamana o petrecea cuviosul in rugaciune, neiesind din chilie, iar in Duminici si sarbatori venea la Schitul Prodromul, care pe atunci se zidea, si canta la biserica “ca un inger in trup”.

Se spunea iarasi despre dansul ca, de la inceputul Postului Mare, nu mai iesea din pustie pana la Invierea Domnului, ci statea la chilie in post si rugaciune, hranindu-se “numai cu bob muiat in aceste 40 de zile”. Iar la Sfintele Pasti veneau amandoi fratii la Schitul Prodromul si se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

Spuneau ucenicii lui ca parintele Nectarie, cat a stat in pustie, a dobandit de la Dumnezeu darul lacrimilor si al preasfintei rugaciuni a lui Iisus, care se savarseste neincetat cu mintea si cu inima. Dar despre aceasta tainica lucrare batranul niciodata nu vorbea.

Tot acolo in pustie a deprins Cuviosul Nectarie in chip desavarsit mestesugul cantarii bisericesti pe psaltichie. Fiind inzestrat de Dumnezeu cu glas ingeresc si invatand bine limba greaca, canta asa de minunat, cum nu mai cantase alt calugar in tot Sfantul Munte. De aceea, calugarii atoniti il numeau “al doilea Cucuzel”; altii ii spuneau “Privighetoarea Sfantului Munte”, iar calugarii romani il numeau “Privighetoarea Moldovei”.

Vestindu-se in Muntele Athos “ca un valah, anume Nectarie, canta atat de bine, incat nu se afla altul asemenea lui”, parintii greci il chemau pe la manastirile lor sa cante la praznicele imparatesti si ii faceau loc intre cei dintai cantareti. Iar parintele Nectarie, impreuna cu fratele sau Atanasie, se duceau cu dragoste sa slaveasca pe Hristos.

Odata, Cuviosul Nectarie a fost chemat la hramul Manastirii Iviru, “Adormirea Maicii Domnului”. Acolo a cantat atat de frumos, incat toti se cucereau de darul ce i-l daduse Dumnezeu. Auzind de aceasta, calugarii lavrioti l-au chemat si la hramul Manastirii Lavra, de ziua Sfantului Atanasie al Atonului. Iar la slujba litiei, i-au dat sa cante in limba greaca o cantare frumoasa ce se numeste “Matima”. Si a cantat parintele Nectarie cu “asa buna intocmire si cu dulce si minunat glas, ca toti alergau sa vada cine canta” si il numeau “Noul Cucuzel”.

Altadata, parintii Nectarie si Atanasie au plecat de Sfintele Pasti la Ierusalim, sa se inchine la Mormantul Domnului. Atunci a rugat parintele Atanasie pe proiestosii greci sa-l primeasca si pe fratele sau sa cante la Sfantul Mormant. Ei insa nu l-au primit, socotind ca nu stie sa cante. La urma i-au dat voie. Si cand a inceput Cuviosul Nectarie a canta si a slavi pe Hristos, pelerinii si slujitorii se urcau pe strane si prin galerii sa vada cine canta, ca nu mai auzisera vreodata o cantare asa de minunata.

Vazand proiestosii atoniti ca numele parintelui Nectarie se facuse cunoscut in tot Muntele Athos, unii dintre ei s-au umplut de zavistie asupra lui. Deci, fiind chemat odata la hramul Manastirii Iviru, au venit si cativa protopsalti de la Constantinopol sa vada cine este acel asa de vestit “Cucuzel Valahul”. Si canta Cuviosul Nectarie la strana stanga, iar grecii la strana dreapta. Iar la sfarsitul privegherii de toata noaptea, pe cand se canta slavoslovia, protopsaltii greci n-au mai putut sa cante de oboseala si au iesit din biserica. Parintele Nectarie insa, fiind intarit de Maica Domnului, a cantat pana dimineata la sfarsitul Liturghiei, incat pelerinii veniti la hram se urcau pe ferestre din afara sa-l asculte si sa-l vada cantand. La urma toti proiestosii au zis:

– Cu adevarat nu este altul mai desavarsit ca Nectarie Valahul. El este protopsalt si dascal al Sfantului Munte!

Pentru darul lui Dumnezeu care era in Cuviosul Nectarie, il aveau la mare evlavie toti proiestosii si calugarii din Sfantul Munte si il numeau “Noul Cucuzel”, “protopsalt”, “dascal” si “musico-loghiotatos”, adica preainvatat in muzica, in tot Sfantul Munte. Si nimeni nu indraznea a se numi cantaret desavarsit pana nu venea la parintele Nectarie sa-l cerceteze. Daca compunea cineva o cantare noua, apoi intai o aducea la parintele Nectarie ca sa o vada, si, de zicea ca este buna, o tiparea, iar de nu, o lepada. Pana la sfarsitul vietii sale veneau oamenii din toate partile, numai ca sa-l auda cantand.

Asa a petrecut Cuviosul Nectarie in chilia Vigla, cu fratele sau Atanasie, in neincetata rugaciune, in cantari dumnezeiesti si in mangaierea Duhului Sfant, pana in anul 1862, cand s-a sfintit biserica de la Schitul Roma- nesc Prodromul. Apoi s-au asezat amandoi in schit. Si a ramas schimonahul Nectarie in Prodromul inca 40 de ani, pana la sfarsitul vietii, facand ascultare cu multa smerenie impreuna cu toti fratii si parintii.

Spuneau ucenicii Cuviosului Nectarie si aceste cuvinte despre dansul: – Niciodata nu l-am vazut razand sau glumind, ci ochii in jos avandu-i adapati in lacrimi, gandind la infricosata judecata a lui Dumnezeu ce va sa fie. De multe ori ofta cu greu si slobozea lacrimi din ochii lui. Avea neincetat sfanta rugaciune in gura. Era sculptor foarte bun de cruci de lemn; stia si mreji a impleti si ibrisin a toarce.

Spuneau iarasi ucenicii lui ca parintele Nectarie avea mare evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Caci, cu ajutorul ei a dobandit darul rugaciunii lui Iisus si a invatat in chip desavarsit cantarea bisericeasca. Tot cu puterea ei a fost izbavit de otravire si de zavistia oamenilor si a viclenilor diavoli. Pentru aceasta a compus in cinstea Maicii Domnului cele mai alese axioane, iar la praznicele ei “canta ca un inger de frumos”.

Cand a venit Cuviosul Nectarie la Schitul Prodromul “n-a aflat nici o cantare in romaneste”, dupa cum se canta in Sfantul Munte, si indata s-a pus cu multa silinta si a tradus toate cantarile din greceste in romaneste, iar pe unele le-a compus din nou. Dupa ce intra in chilia lui, se apuca de scris si de tradus cantari bisericesti “care i se pareau mai frumoase, pentru a impodobi Biserica lui Hristos ca pe o adevarata mireasa”.

Cat a trait Cuviosul Nectarie Protopsaltul la Schitul Prodromul, a scris Doxastarul la toti sfintii de peste an care au privegheri, precum si la Triod si Penticostar. A mai scris stihiri la toti sfintii, precum si polielee, heruvice, axioane si chinonice. A scris inca anixandarele mari si mici si a pus Prohodul Domnului pe psaltichie. Acestea sunt cele mai importante contributii ale schimonahului Nectarie Cretu la imbogatirea muzicii psaltice romanesti.

La Schitul Prodromul, Cuviosul Nectarie a format o scoala de psaltichie pentru calugari, renumita in tot Muntele Athos. Spuneau calugarii prodromiti ca avea pana la 70 de ucenici pe care-i invata mestesugul duhovnicesc al cantarii bisericesti. Calugarii romani, greci, rusi, bulgari, macedoneni si sarbi, toti cati voiau sa devina psalti desavarsiti, veneau la Prodromul si luau lectii de la vestitul dascal Nectarie.

Dintre ucenicii sai, care au iesit psalti vestiti in manastirile atonite, se stiu numai cativa: Cosma, intaiul proiestos la Manastirea Iviru; Maxim, la Manastirea Esfigmenu; Paisie ieromonahul si Dorotei, la Manastirea Dionisiu; ieromonahul Damaschin si monahii Teofil, Antonie, Ilie, Hrisant, Serafim si Metodie, la Schitul Sfanta Ana. Multi insa dintre ei au fost uitati. In Schitul Prodromul, cei mai alesi cantareti romani formati de parintele Nectarie au fost ieromonahii Calinic si Gherontie si monahii Calistrat, Isihie, Climent, Iacob, Nazarie, Grigorie si Daniil, care mai tarziu ajunge protopsalt la Mitropolia din Bucuresti.

Cei care l-au cunoscut personal spuneau si aceasta despre el:

– Parintele Nectarie protopsaltul este de statura inalta, om frumos si placut la fata, batran peste 70 de ani (in 1889). Vocea sa este sonora, dulce si lina. Cantand, nu se observa nici o miscare pe figura lui, asa ca s-ar parea ca nu este el cel care canta. Toate cantarile compuse de el sunt line si fara figuri, dar intrunesc seriozitatea si placutul. De aceea, ascultatorii nu se pot dezlipi de a-l auzi cantand. Modulatia vocii este asa de desavarsita la el, incat, desi are un volum de voce puternica, nu intrebuinteaza in cantarile bisericesti decat atat cat este necesar in desteptarea simtului religios prin cantare.

Spuneau calugarii din Schitul Prodromul ca schimonahul Nectarie nu lipsea niciodata de la slujbele bisericesti. Tot timpul statea la locul lui, cu privirea in jos si cu gandul la cele de sus; ori canta, ori savarsea in taina rugaciunea mintii.

Spuneau iarasi ca parintele Nectarie era foarte bland si tacut, iar despre cele pamantesti era cu totul indiferent. La ascultare, la biserica, la chilie nu vorbea deloc, fara numai de mare nevoie. De asemenea, nu se amesteca niciodata intre cei care faceau tulburare in obste si se dezbinau intre ei, ci tacand se ruga pentru toti. Parintii numai cat il vedeau, se cucereau de blandetea fetei lui si se impacau unii cu altii.

Cand parintele Nectarie avea 90 de ani, i-a randuit staretul pe monahul Arcadie sa-l ingrijeasca.

Intr-o zi, fiindu-i ucenicul la ascultare, batranul statea in chilie si compunea o stihira in cinstea Maicii Domnului. Deodata, vrajmasul diavol a intrat la el in chip de om infricosat si apucandu-l cu mainile de haine l-a tarat afara pe pietre, ca la 2 km, pana la malul marii, vrand sa-l inece in valuri. Dar cuviosul cerand cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului, indata i-a aparut la liman Preasfanta Fecioara Maria in chipul icoanei facatoare de minuni numita “Prodromita”. Atunci diavolul l-a lasat si s-a facut nevazut. Dupa un ceas, l-a gasit ucenicul zacand la pamant, zdrobit si abia viu. Apoi, ridicandu-l, l-a dus la chilie si l-a ingrijit pana s-a facut sanatos.

In vara anului 1903, Cuviosul Nectarie Protopsaltul s-a stramutat la vesnicele lacasuri, fiind in varsta de 95 de ani, din care 75 de ani de nevointa calugareasca. Astazi osemintele sale se odihnesc in cimitirul Schitului Prodromul, iar sufletul sau canta in cer cu Sfintii Maririle lui Dumnezeu.

(Parintele Ioanichie Balan – Pateric romanesc )